Home » Ora de bucurie » Mirosul care aduce bucurie – secretele celui mai misterios simţ

Mirosul care aduce bucurie – secretele celui mai misterios simţ

Publicat: 25.03.2014
V-aţi imaginat vreodată cum ar arăta viaţa dumneavoastră dacă nu aţi avea simţul mirosului? Nu aţi mai putea simţi parfumul cafelei de dimineaţă, aroma pâinii proaspăt scoase din cuptor sau mirosul proaspăt al ploii de primăvară. Cu toate acestea, sondajele arată că mirosul este simţul de care oamenii spun că s-ar despărţi cel mai uşor, fiind considerat mai puţin important decât văzul sau auzul. Totuşi, cele mai noi cercetări dezvăluie că acest simţ are o influenţă mult mai mare asupra vieţii noastre decât ne dăm seama. De altfel, mirosul este unul din cele mai vechi simţuri, organisme de acum miliarde de ani, fiind înzestrate cu el. Chiar şi bacteriile, unele dintre cele mai simple organisme de pe planeta noastră, dispun de un simţ al mirosului.

Mirosul este unul dintre cele mai puternice simţuri cu care sunt înzestraţi oamenii, având capacitatea de a ne afecta starea mentală, performanţa fizică şi chiar reacţiile fiziologice. „Mirosul diferă de celelalte simţuri ale noastre prin faptul că are o legătură puternică cu subconştientul”, explică Tim Jacob, un profesor de bioştiinţe de la Universitatea Cardiff specializat în studiul mirosului.

„Mirosul şi memoria prezintă o legătură strânsă”, afirmă profesorul Jacob. „Zonele din creier ce controlează aceste două elemente sunt interconectate. Regiunea mirosului face parte dintr-o zonă a subconştientului care include memoria, starea de spirit şi emoţia”, explică Jacob. Oamenii de ştiinţă au realizat studii pentru a afla care este simţul cu cea mai mare putere asupra amintirilor şi emoţiilor. Deşi muzica are un efect puternic, cercetătorii au descoperit că mirosul este cel mai puternic stimul care evocă amintiri şi emoţiile asociate acestora.

Dr. Alan Hirsch, fondatorul The Smell and Taste Treament and Research Foundation din Chicago, SUA, afirmă că „cea mai rapidă cale prin care putem schimba starea de spirit şi comportamentul unei persoane este prin miros, mai repede decât prin oricare alt simţ”. Hirsch exemplifică: „Dacă vedeţi o imagine, să zicem o grădină, mai întâi identificaţi ce este şi apoi decideţi dacă vă place sau nu. În schimb, cu mirosul este exact invers – reacţia emoţională apare înainte să vă daţi seama ce este în imagine”.

În momentele în care ne simţim stresaţi sau supăraţi, mulţi dintre noi apelează la ciocolată sau un alt aliment delicios pentru a-şi îmbunătăţi starea de spirit. Dr. Alan Hirsch recomandă o metodă mai inteligentă prin care ne putem simţi mai bine: alegerea unui aliment cu un miros asociat unor experienţe pozitive.

Spre deosebire de celelalte simţuri ale noastre, mirosul nu se opreşte în timpul somnului, explică profesorul Jacob. „Simţul mirosului are acces direct la zona subconştientă a creierului ce afectează emoţia şi amintirea, astfel că logica sugerează că mirosul ar putea influenţa tonul emoţional al viselor. Cercetările confirmă acest lucru: când au fost introduse mirosuri plăcute într-o cameră în care dormeau subiecţii, iar aceştia au fost treziţi şi rugaţi să-şi descrie visele, acestea erau plăcute, iar când au fost introduse mirosuri neplăcute, participanţii la studiu au avut coşmaruri. Este o reacţie involuntară”, a explicat profesorul Jacob.

În ultimii ani, tot mai mulţi oameni de ştiinţă au devenit fascinaţi de puterea simţului olfactiv, comunitatea ştiinţifică descoperind că mirosul ar putea reprezenta o metodă inedită de stimulare a stării de bine. Deşi cercetările se află abia în faza iniţială, numeroase studii au arătat că mirosuri precum menta, vanilia şi cafeaua ar putea avea efecte terapeutice.

Într-un studiu recent publicat în Journal of Agricultural and Food Chemistry, cercetătorii de la Universitatea din Tokyo au arătat că inhalarea de linalool, o substanţă chimică naturală prezentă în flori şi în condimente, reduce semnificativ nivelul de stres. Un alt studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea Tubingen din Germania, a demonstrat că aroma de vanilie are un efect calmant.

O cercetare realizată pe studenţi a arătat că participanţii la studiu care au învăţat într-o cameră parfumată cu lavandă şi rozmarin îşi aminteau mult mai multe informaţii atunci când simţeau din nou acel miros. Un alt studiu, efectuat la Universitatea Harvard, a arătat că studenţii expuşi la parfum de trandafir în timp ce dormeau după ce au învăţat îşi aminteau mai bine informaţiile învăţate, chiar şi fără să fie expuşi din nou la parfumul de trandafiri. Se pare că aroma trandafirului a intensificat transferul de informaţie către hipocamp, regiunea din creier responsabilă de formarea amintirilor pe termen lung.

Un alt studiu, efectuat la Universitatea Harvard, a arătat că studenţii expuşi la parfum de trandafir în timp ce dormeau după ce au învăţat îşi aminteau mai bine informaţiile învăţate    (Foto: Shutterstock.com) Un alt studiu, efectuat la Universitatea Harvard, a arătat că studenţii expuşi la parfum de trandafir în timp ce dormeau după ce au învăţat îşi aminteau mai bine informaţiile învăţate

Mirosul nu afectează doar memoria, ci şi performanţele fizice. Teste efectuate în SUA au arătat că halterofilii care se antrenau în prezenţa unui miros de mentă puteau să efectueze mai multe repetări şi aveau o rezistenţă sporită. Surprinşi de rezultate, cercetătorii au efectuat studii şi pe alergători, obţinând rezultate similare. „Atleţii expuşi la mirosul de mentă au alergat distanţa de 400 de metri mai repede şi au făcut mai multe flotări”, a explicat dr. Bryan Raudenbush, unul dintre cercetătorii implicaţi în realizarea acestor studii.

Profesorul Tim Jacob afirmă că legătura dintre miros şi memorie are un potenţial uriaş, această putere asociativă oferind oamenilor de ştiinţă o nouă metodă prin care să îmbunătăţească bunăstarea oamenilor.

„Folosind asocierea condiţionată putem folosi mirosul în scop terapeutic pentru a trata probleme de somn, anxietate, hipertensiunea şi chiar durerile de spate”, explică Jacob. „Mirosul, odată ce se creează o condiţionare, poate evoca o stare psihofiziologică, dat fiind că se face apel la legătura dintre miros şi memorie”, spune specialistul. Cu alte cuvinte, dacă asociem un miros cu o anumită stare de spirit – spre exemplu cu o stare de relaxare – vom putea recrea acea stare de spirit, cel puţin parţial, doar cu ajutorul mirosului asociat. Specialiştii spun că aceasta ar putea fi explicaţia pentru efectul pozitiv al vaniliei, miros pe care îl percepem în copilărie în contexte pozitive. Efectul de relaxare al mirosului de vanilie s-ar putea datora faptului că acesta readuce în minte emoţiile pozitive ale copilăriei.

Profesorul Jacob afirmă că este posibilă „programarea” anumitor asocieri între miros şi efecte pozitive, folosind simţul olfactiv în scop terapeutic.

Cel mai celebru studiu pe această temă a fost efectuat pe un grup de bărbaţi sănătoşi. Cercetătorii le-au injectat insulină în corp zilnic, timp de patru zile, efectul acestei acţiuni fiind o scădere a nivelului glicemiei. În acelaşi timp, subiecţii erau expuşi la un miros anume. În cea de-a cincea zi a studiului, cercetătorii i-au expus la miros fără a le mai injecta insulină. Rezultatele au fost surprinzătoare: glicemia lor a scăzut în urma expunerii la miros, fără a mai fi nevoie de insulină!

Aceste rezultate dezvăluie puterea neştiută a mirosului asupra corpului şi minţii umane, deschizând calea spre noi progrese în medicină. Până atunci, fiecare dintre noi ar trebui să conştientizeze puterea acestui simţ şi să înţeleagă că mirosul poate juca un rol cheie în viaţa noastră de zi cu zi, ajutându-ne să obţinem o stare generală de bine.

Mirosul poate juca un rol cheie în viaţa noastră de zi cu zi, ajutându-ne să obţinem o stare generală de bine.    (Foto: Shutterstock.com)Mirosul poate juca un rol cheie în viaţa noastră de zi cu zi, ajutându-ne să obţinem o stare generală de bine.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor